Materiale si mortare pentru lucrari de tencuieli la fatade

  • A. MATERIALELE CARE INTRĂ ÎN COMPOZIŢIA MORTARULUI PENTRU FAŢADE

- Tencuielile de faţadă se execută cu ajutorul mortarelor care sânt amestecuri de lianţi, agregat mărunt şi apă, care după preparare formează o pastă moale ce se prelucrează uşor şi după un timp oarecare se întăreşte.

- Calitatea lucrărilor de tencuieli şi mai ales durabilitatea lor în timp, depinde în cea mai mare măsură, de materialele din care sânt formate mortarele, de dozajul lor precum şi de calitatea execuţiei.

- Materialele care intră în compoziţia mortarelor pentru faţade sânt următoarele: lianţii, agregatele, apa şi materialele diverse.

1. Lianţii

- Lianţii sânt materialele care amestecate cu apă se transformă în pastă şi după un timp se întăresc. Lianţii au proprietatea de a face legătura între granulele materialelor cu care se amestecă. De exemplu, cimentul leagă granlee de nisipşi când se întăreşte formează stratul de tencuială compact.

- Lianţii care se folosesc la lucrările de tencuieli exterioare sânt: varul gras, varul hidraulic şi cimentul. Unii dintre aceştia se întăresc în aer cum este spre exemplu varul gras, iar alţii, cum sânt cimentul si varul hidraulic se atât în aer cât şi în apă.

- Varul gras se prezintă sub formă de bulgări de culoare albă. Pentru tencuielile exterioare se întrebuinţează varul pastă care se obţine prin stingerea varului gras. Prin stingere volumul lui creşte de 2 - 3 ori. Trebuie avut grijă ca la lucrările de tencuieli exterioare, la prepararea mortarului cu var gras să nu se întrebuinţeze decât var pastă, stins cu cel puţin 6 săptămâni înainte de prepararea mortarului. Aceasta deoarece în varul stins recent mai rămân granule mici de var nestinse complet, care prin absorbţie de apă, se sting în tencuiala deja executată, producând degradarea acesteia prin asa-zisele împuşcături.

- Stingerea varului se face pe şantiere astăzi în mod centralizat. La punctul de lucru, atunci când mortarul se prepară pe loc, este aus varul stins sub formă de pastă. De cele mai multe ori însă se aduce mortarul gata preparat. Pentru stingerea varului se folosesc aparate speciale numite stingătoare de var.

- În cazul în care mortarul se prepară pe şantier, varul pastă se păstrează în varniţe şi se acopera până la întrebuinţare cu un strat de nisip pentru a-l feri de uscare.

- În timpul manipulării varului, atât cel pastă cât şi laptele de var, muncitorii trebuie să respecte măsurile de protecţia muncii cerute de această operaţie. Dacă stropii de var ating pielea, ei pot pricinui arsuri. De asemenea, praful de var bulgări care este inspirat poate produce arsuri pe căile respiratorii sau chiar pe ochi.

- Varul hidraulic are în compoziţia lui şi materii argiloase. El se stinge cu o cantitate mică de apă obţinându-se un praf care amestecat cu apa formează o pastă care are proprietatea de a se întări atât în aer cât şi în apă. Varul hidraulic nu se întrebuinţează la construcţiile noastre la tencuieli.

- Cimentul se întrebuinţează pentru lucrările de tencuieli la faţade. Aceasta are proprietatea ca atunci când este amestecat cu apă să se transforme într-o pastă care apoi se întăreşte atât în aer cât şi în apă. Întărirea se face după o durată de mai multe zile în care timp şi rezistenţa cimentului creşte, ajungând la tăria rocilor.

- La noi în ţară se produc mai multe feluri de cimenturi, fiecare având alte calităţi. Dintre acestea se enumeră: cimentul portland, care este cel mai răspândit; cimentul metalurgic; cimentul RIM, care se mai numeşte şi ciment cu priză rapidă; aceasta are proprietatea de a se întări foarte repede, având rezistenţe mari de la începutul prizei; cimentul cu tras care se face dintr-un amestec de clincher cu tras; cimentul de furnal şi cimentul de cenuşă de termocentrală.

- Cimentul se foloseşte la tencuieli ca liant principal, cât şi în compoziţie la mortarele de var gras cu adaos de ciment.

- La prepararea mortarelor pentru tencuieli se folosesc cimenturile portland.

- Atunci când prepararea mortarelor se face pe şantier la locul de muncă, sacii în care sânt livrate cantităţile de ciment, se depozitează pe şantier în magazii bine inchise, având pardoseli de lemn duble pentru a nu trage umezeală. Folesirea cimentului trebuie să se facă în ordinea sosirii lui pe şantier, adică folosind mai întâi cimenturile sosite înainte.

- Uneori, când tencuiala la faţadă se execută colorată, se întrebuinţează şi unele cimenturi speciale. Dintre acestea cel mai răspândit este cimentul alb. Folosirea cimenturilor colorate permite obţinerea tencuielilor colorate fără a introduce în mortare substanţe colorante.

- Ipsosul este un liant care se întrebuinţează mai puţin la tencuielile de faţadă şi numai la executarea unor profiluri, console şi alte detalii arhitecturale, mai ales la clădirile vechi. Pentru întrebuinţare ipsosul trebuie să fie de calitate bună, să fie curat, uscat, ald şi măcinat foarte fin. Ipsosul are următoarele proprietăţi principale: la amestecarea cu apă, el face priză şi se întăreşte foarte repede; în timpul întăririi ipsosul nu-şi micşorează volumul ca alţi lianţi, ci din contra şi-l măreşte. Aceasta permite ca ipsosul să poată fi întrebuinţat la mortare în stare curată, adică numai cu apă, fără adăugare de nisip sau alt agregat şi fără pericol ca tencuiala să crape. Ipsosul are o rezistenţă după întărire destul de mare, lucru care face ca din el să se execute foarte multe elemente de faţadă: profiluri, console, ustope, dentriculi, cornişe, frize etc. În cazul în care este nevoie ca ipsosul să se întărească repede, se poate adăuga în compoziţie acizi, şi dacă este nevoie să se întărească mai greu, se adaugă încetinitori de priză, cum ar fi: clei, borax, alaun sau var.

- Întrucât el absoarbe uşor umiditatea şi rezistenţa lui se micsorează, se întrebuinţează la faţade numai la profiluri, console şi cornişe pe rabiţ care sânt apărate de umezeală, în orice caz, nu se întrebuinţează la tencuiala directă.

2. Agregate

- Agregatele pentru mortarele care se întrebuinţează la tencuieli de faţadă, sânt nisipul, grişul de piatră, praful de piatră, mozaicul şi pietrişul. Acestea sânt materialele de umplutură compuse din granule mici şi care amestecate cu un liant şi cu apă formează mortarul.

- Nisipul este agregatul cel mai des întrebuinţat la tencuielile de faţadă. Dar pentru a se executa tencuieli de bună calitate el trebuie să fie neapărat ciuruit. După marimea granulelor nisipurile se împart în următoarele sorturi:

  • nisip fin având granulele de 0,2-1,0 mm;
  • nisip mijlociuavând granulele de 1-3 mm;
  • nisip mare având granulele de 3-7 mm, care se numeşte şi mărgăritar.

- O mare atenţie trebuie să se dea curăţeniei nisipului, adică acesta să nu aibă urme de argilă, de sulf, sau alte resturi provenite din putrezirea materiilor organice. Se poate constata direct pe şantier dacă este curat sau nu, prin faptul că atunci când frecăm nisipul între palme, în cazul în care există aceste materii străine, palmele se murdăresc. De asemenea, se mai poate face o încercare pentru a vedea puritatea nisipului, punând o cantitate mică de nisip într-un borcan plin cu apă şi vom vedea cum se depune la fund nisipul curat, iar la mijloc şi la suprafaţă rămân argilă şi alte impurităţi. Analiza nisipului pentru tencuială se face în orice caz de către laboratorul de şantier, iar muncitorul semnează numai cazurile în care constată ca nisipul nu poate fi întrebuinţat la tencuială având cantităţi mari de impurităţi.

- Din punctul de vedere al rezistenţei tencuielii, rezultate foarte bune se obţin cu nisipul de carieră datorită formei colţuroase şi rugozităţii granulelor care permit o aderenţă mai bună cu liantul.

- Un alt agregat pentru tencuielile exterioare este şi grişul de piatră precum şi praful de piatră. Acestea se obţin prin concasarea rocilor de diferite culori şi ciuruirea lor în diverse sorturi, după mărimea granulelor. Grişul de piatră are mărimea granulelor de 0,3 mm până la 1 mm. Cele mai răspândite dintre aceste agregate se obţin din două categorii de roci şi anume: din calcar şi din marmoră. Pe şantier aceste agregate se aduc sub numele de praf de calcar sau praf de marmoră. În cea mai mare măsură, aceste agregate se întrebuinţează la tencuielile de faţadă dând suprafeţelor un aspect plăcut care le apropie de piatra naturală.

- Alte preparate care se întrebuinţează la tencuielile de faţadă sânt terasitul şi dolomitul. Acestea se aduc la şantier în saci şi sânt amestecături uscate de griş de marmoră sau dolomit cu griş de piatră şi ciment, precum şi un colorant oarecare. În acest amestec se găsesc cristale de mică, feldspat sau altă piatră colorată care după ce s-a executat tencuiala pe faţadă dau mici pete care strălucesc în bătaia soarelui având un aspect foarte plăcut. Se întrebuinţează mai ales la tencuielile decorative.

- Trebuie menţionat că aceste agregate şi preparate trebuie ţinute în locuri curate, păstrate şi manipulate cu grijă. Murdăria lor duce la execuţia unor lucrări de tencuieli exterioare de calitate inferioară.

3. Apa

- Apa este un element important în prepararea mortarelor. Ea trebuie să aibă anumite condiţii pentru a fi întrebuinţată la prepararea mortarelor. Prima condiţie este aceea a curăţeniei apei. Ea nu trebuie să aibă materiale în suspensie, sau impurităţi în compoziţia ei. Dacă în compoziţia apei care se întrebuinţează se constată existenţa acizilor, substanţe colorate sau dacă apa provine de la diverse fabrici care aruncă în ea substanţe chimice, nu trebuie folosită la tencuielile exterioare. Apele de la conductele oraşelor, din râurile care nu conţin substanţe chimice pot fi întrebuinţate la tencuieli.

4. Materiale diverse

- Din categoria materialelor diverse care intră în componenţa mortarelor, în afară de lianţi, agregate şi apă, pot intra următoarele: coloranţi pentru tencuieli, încetinitori de priză, acceleratori de priză şi materiale plastifiante.

- Coloranţii se adaugă mortarului pentru a da tencuielii o anumită culoare, în scopul înfrumuseţării clădirii. O parte din coloranţi sânt toxici iar o altă parte sânt periculoşi pentru organism. În executarea lucrărilor de tencuieli se folosesc mai mult coloranţii netoxici, dintre care cei mai importanţi sânt următorii: ocru galben, un praf de culoare galbenă cu o nuanţă de maron sau roşcat şi care este un colorant stabil la lumină: miniu de fier, un colorant roşu rezistent la lumină; cromitul care este un praf de culoare galbenă, dar se întrebuinţează rar întrucât este toxic: ţinoberul, un colorant de culoare roşie aprins şi care în amestec cu varul se îngălbeneşte; ultramarinul care este un colorant de culoare albastră foarte rezistent la lumină, dar care nu este rezistent la acizi; verdele de crom care este stabil la lumină şi rezistent la acţiuni atmosferice. El nu este stabil cu varul; negrul de fum este un colorant sub formă de praf foarte fin de culoare neagră. Negrul de fum este un carbon curat rezistent la lumină.

- Coloranţii folosiţi la tencuieli trebuie să aibă următoarele calităţi, care să-i facă apţi pentru a rezista intemperiilor la care sânt supuse tencuielile de faţadă:

  • să nu se decoloreze sau să-şi schimbe culoarea sub acţiunea razelor solare:
  • să nu se dizolve în apă, dar să se răspândească uniform în apă şi în masa mortarului;
  • să fie rezistenţi la acizi şi la alcalii, adică să nu schimbe culoarea în contact cu varul, cimentul şi ipsosul;
  • să aibă puterea de colorare, pentru a se obţine culoarea necesară cu o mică cantitate de colorant;
  • să nu micşoreze rezistenţa mortarului;
  • să nu fie toxic.

- Încetinitorii de priză sânt substanţe care se adaugă la mortarele de ipsos pentru ca să li se încetinească priza în cazurile în care aceste mortare necesită un timp mai îndelungat pentru punerea lor în opera. Dintre încetinitorii de priză cei mai importanţi sânt: cleiul de oase sau cleiul de piei care se adaugă în mortar în cantitatea de până la 2% din greutatea ipsosului; boraxul care se adaugă până la 5% din greutatea ipsosului, laptelui de var sau a încetinitorilor de priză preparaţi din clei de oase prelucrat cu var care se livrează gata preparat pe şantierele de construcţii. Aceşti încetinitori de priză întârzie termenul de priză al ipsosului până la o oră.

- Acceleratorii de priză sânt materialele care introduse în mortarul pentru faţade îi accelerează priza. Dintre acceleratorii de priză întrebuinţaţi mai frecvent pe şantierele de construcţii sânt: clorura de calciu, ţipirigul şi săpunul.

- Materialele plastifiante sânt acele materiale care măresc plasticitatea mortarului, adică capacitatea acestuia de a face legătura între el şi suprafaţa pereţilor, precum şi lucrabilitatea lui. De cele mai multe ori ca plastificant se întrebuinţează varul, cenuşa din cărbuni, făină de furnal, adică materialele compuse din particule foarte mici şi care acoperă granulele de nisip din mortar.

  • B. DOZAJUL MORTARELOR PENTRU TENCUIELI DE FAŢADE

- Mortarele sânt amestecuri de lianţi, agregate mărunte şi apă şi care aplicate în formă plastică pe suprafaţa de tencuit se întăreşte, transformându-se într-o substanţă pietroasă care formează stratul de tencuială.

1. Clasificarea mortarelor

- În funcţie de materialele din care sânt compuse, după felul materialului care intră în compoziţia mortarului, precum şi după rezistenţa lor, mortarele se pot clasifica în trei mari grupe de mortare:

- 1. Mortare pe bază de var

  • mortare de var;
  • mortare de var cu adaos de ciment;
  • mortare de var cu adaos de ipsos.

- 2. Mortare pe bază de ciment

  • mortare de ciment;
  • mortare de ciment-var.

- 3. Mortare pe bază de ipsos

  • mortare de ipsos-var;
  • mortare de ipsos.

- La tencuielile de faţadă, mortarele cele mai întrebuinţate sânt mortarele cu var gras cu adaos de ciment şi mortarele de ciment, întrucât acestea au o rezistenţă mai amre la intelmeriile la care sânt supuse faţadele.

- Unele mortare se întăresc mai repede, iar altele se întăresc mai greu. Cele care se întăresc mai repede se numesc mortare cu priză rapidă (mortarul de ipsos), iar cele care fac priză mai încet se numesc mortare cu priză lentă (mortarul de var gras). Mortarele preparate cu un singur liant se numesc mortare simple (mortar de var gras sau mortar de ciment), iar mortarele preparate cu doi lianţi se numesc mortare compuse sau mixte (mortar de var gras cu adaos de ciment).

- La executarea tencuielilor pe timp friguros, care în ultimii ani se fac din ce în ce mai mult, se întrebuinţează mortare în care se introduce clorură de var sau alte substanţe (apă amoniacală). Aceste mortare se numesc mortare clorurate.

- O altă clasificare a mortarelor se face în funcţie de mărcile lor, adică în funcţie de rezistenţa pe care o are un cub din mortarul respectiv cu latura de 7,07 cm şi care se încearcă la compresiune după 28 zile de la confecţionarea lui.

2. Dozajele mortarelor şi domeniul lor de folosire

- Prin dozajele mortarelor înţelegem proporţiile care se introduc în amestecul mortarului, diversele materiale din care se compune acestea. Această proporţie este fixă dinainte în greutate sau în volume, funcţie de tencuiala pe care vrem s-o facem. De exemplu, dacă dorim să executăm o tencuială exteriară cu mortar de var gras, iar în mortar intră 3 părţi nisip şi 1 parte var, atunci spunem că proporţia mortarului este de 1:3 şi notăm mortar de var gras 1:3.

- La prepararea mortarelor cantitatea necesară de ciment trebuie cântărită în mod obligatoriu. O mare atenţie trebuie să dăm cantităţii de apă care intră în prepararea mortarului, deoarece ea contribuie la consistenţa lui şi la rezistenţa tencuielii. De exemplu, un mortar prea fluid curge şi se tine greu la aplicarea lui pe suprafaţa care se tencuieşte, iar un mortar prea consistent nu poate fi întins într-un strat uniform pe suprafaţă, se prelucrează greu sau nu se menţine pe ea.

- Felul liantului se alege după destinaţia mortarului, deoarece diferiţii lianţi au şi proprietăţi diferite. Astfel, pentru tencuirea suprafeţelor de zidărie de cărămidă, care nu este supusă unei acţiuni constante a umezelii se întrebuinţează mortare de var. Pentru suprafeţele supuse la umezeală şi intemperii se întrebuinţează mortar de var cu adaos de ciment.

- Dintre mortarele cele mai frecvente întrebuinţate la construcţiile noastre, ţinând cont de raporturile în volum, putem enumera pe cele din tabela 1.

- Mortarele de var gras au raportul în volume între pasta de var şi nisip de la 1:3 pînă la 1:5 (adică o parte de var la 3—5 părţi de nisip). Aceste mortare de var se întrebuinţează mai mult la interioare, iar cînd sînt întrebuinţate la exterior, sînt acoperite pentru protecţie cu alte straturi de materiale, cum ar fi vinacetul sau alchidalul.

- Mortarele de var — ciment se dozează fie prin stabi­lirea volumelor între ciment, var şi nisip, fie prin stabilirea raportului de volume între var şi nisip, iar cantităţile d:' ciment sînt date în kilograme de ciment la 1 m3 de mortar. In primul caz se ia în volume, de exemplu, 2 părţi var, 6 părţi nisip, şi 1 parte ciment, iar în al doilea caz se ia dozajul numai la var şi nisip, de exemplu pentru tencuieli exterioare se ia mortar de var 1 : 4 cu, adaos de 150 kg ciment 1 m3 mortar.

- La mortarul de ciment se face raportul de volume între ciment şi nisip şi se ia de la 1 : 2,5 pînă la 1 : 6 după marca cerută de mortar. Cu cît vom pune o cantitate mai mare de ciment în amestec cu atît mortarul va fi de o rezistenţă mai mare.

- Mortarele de ipsos se întrebuinţează în cazul lucrărilor de faţadă, dar numai la confecţionarea profilurilor sau a ornamentelor de faţadă. Aci raportul în volume între ipsos şi nisip se ia de 1 : 1 pînă la 1 : 3.

- Acolo unde suprafeţele pereţilor sînt supuse intemperiilor sau există umiditate mare, la tencuielile exterioare, se întrebuinţează mortarul de var cu ciment sau mortare de ciment-var. Acestea se întrebuinţează mai ales la socluri, cornişe, brîuri etc.

- În cazul în care executăm reparaţii la suprafeţele de tencuieli vechi sau chiar straturi diverse de tencuială în acelaşi timp, trebuie să ţinem seama să inu aplicăm un strat de mortar tare peste unul slab deoarece stratul superior se desprinde de stratul de sub el.

- Folosirea diferitelor mortare în funcţie de felul lucrării la tencuielile exterioare, este arătată în tabela 2.

-

  • C. PREPARAREA ŞI TRANSPORTUL MORTARELOR

- Aşa cum s-a văzut mai înainte, mortarele pentru tencuielile de faţadă se prepară din lianţi, agregate, apă şi în unele cazuri se introduc şi alte materiale (încetinitori de priză, plastifianţi, coloranţi etc.). Aceste materiale trebuie introduse şi amestecate în anumite proporţii, operaţia care se numeşte dozarea mortarelor. Prepararea mortarului constată în măsurarea şi amestecarea materialelor care intră în compoziţia mortarului.

- Prepararea mortarelor se face în două feluri: mecanizat şi manual. În cele mai multe cazuri pe şantierele noastre, prepararea se face mecanizat, numai în unele cazuri, atunci când avem suprafeţe mici de tencuit, atunci prepararea se face manual.

- Prepararea mecanizată a mortarelor se face cu ajutorul unor utilaje numite malaxoare sau cu ajutorul betonierelor obişnuite. Se procedează în felur următor: se stabileşte întâi cantitatea de mortar de care va fi nevoie pentru un schimb şi se stabilesc cantităţile de materiale care trebuie introduse în cupa malaxorului. Se introduce apa, apoi nisipul şi după aceea liantul. În betonerele obişnuite ordinea introducerii materialelor este: apa, pasta de var şi apoi nisipul cu cimentul. Dacă în locul pastei de var se foloseşte laptele de var, întâi se introduce aceasta şi apoi nisipul şi cimentul. Durata de amestecare este de 2-5 minute.

- În cazul în care sânt necesare de preparat cantităţi mari de mortar pentru un număr de blocuri de locuit, prepararea mortarelor se face centralizat în staţii de mortare (fig.1). Principiul de funcţionare al acestor staţii este următorul: Nisipul depozitat 1 se aruncă cu lopata în ciurul mecanic 2 montat deasupra benzii transportorului 3.

- De pe banda transportorului nisipul cernut cade în buncărul 4 instalat deasupra malaxorului de mortar 5. Deasupra aceluiaş malaxor este instalat un rezervor de lapte de var 6 cu un dozator 7. La gura de scurgere a mortarului din malaxor se instalează un buncăr de mortar 8, iar sub acesta se instalează pompa de mortar 9. Prin deschiderea robinetului de la dozatorul 7, în malaxorul de mortar 5 se introduce o anumită cantitate de lapte de var stabilită pentru un amestec, iar prin manipularea unui şiber de la fundul buncărului 4 se introduce o anumită acntitate de nisip. După amestecare, mortarul preparat se scurge în buncărul de mortar 8 din care se descarcă în pompa de mortar sau eventual în roabe cu care se transportă la locul de tencuit.

- Pentru asigurarea functionării continue a transportului, a ciurului şi a malaxorului, buncărul de nisip 4 se despart în două compartimente, fiecare având un volum pentru cantitatea de nisip necesară unui amestec. Dozarea cimentului în malaxor se face prin metoda gravimetrică.

- Lichefierea varului care se depozitează în vasul 6 se face tot cu ajutorul malaxorului, lapte de var obişnuit se scurge în buncărul 8 şi apoi în pompa de mortar care pompează lapte de var în rezervorul 6. Cînd preparăm mortar cu adaos de ciment, cimentul se dozează într-o cutie din care se varsă pe banda transportorului de unde ajunge în buncărul 4 unde se amestecă cu nisipul şi trece în toba de amestec a malaxorului.

- Pe şantierele unde nu există pompă de mortar, în locul ei se introduce sub buncărul 8 roaba sau tomberonul cu care se transportă mortarul la locul de muncă.

- Deservirea malaxorului de mortar se face de către 4 muncitori din care:

  • 1 mecanic pentru funcţionarea pompei de mortar, a malaxorului, a ciurului mecanic şi a transportorului cu bandă;
  • 1 muncitor categoria a V-a care alimentează malaxorul cu agregate şi liant;
  • 1 un muncitor categoria a III-a care aruncă agregate din grămadă la ciurul mecanic;
  • 1 muncitor categoria a II-a care transportă cimentul, îl dozează şi alimentează malaxorul cu ciment.

- Prepararea manuală a mortarelor se face pentru cantităţi mici de mortare ce se prepară pe şantier şi care sânt necesare la reparaţii de tencuieli la faţade, la terminarea profilurilor, bandourilor, solbancurilor, soclurilor etc. Prepararea manuală a mortarelor se face în varniţe de preparat mortar de dimensiuni 2,00 x 2,00 m, şi adâncimea de 30-40 cm, despărţite printr-un perete de scânduri, lucru care permite prepararea mortarului în cele două spaţii în mod alternativ. Apa este adusă la varniţă pintr-o conductă. Pentru mortarele de faţadă cu adaos de ciment se prepară mai întâi mortareu de var în care se adaugă cimentul şi se amestecă bine până la obţinerea pastei omogene, fără cocoloaşe şi de culoare uniformă. Mortarele de ciment se prepară amestecând întâi nisipul şi cimentul în proporţia cerută de dozaj şi apoi adăugându-se cantitatea de apă necesară. Nisipul şi cimentul se măsoară în volume cu ajutorul unur cutii sau saci.

- Transportul mortarelor se face pe şantier atât pe verticală cât şi pe orizontală, pe schele sau la acelaşi nivel al planşeelor, mortarele sânt transportate în roabe, buncăre sau cu ajutorul unor utilaje mai perfecţionate, pompele de mortar. Pe verticală, transportul mortarelor se face cu ajutorul macaralelor, al ascensoarelor sau cu ajutorul pompelor de mortar care împing mortarul până la locul de lucru prin conducte metalice sau prin furtunuri de cauciuc.

- În cazul transportului mortarului la multe niveluri cu ajutorul pompelor de mortar se face o mare economie de forţe de muncă, iar ajutorii zidarului tencuitor devin doar cei care alimentează pompa de mortar cu mortar şi supraveghează buna funcţionare a utilajului de transport.

- Printre utilaje de transport ale mortarului la diverse niveluri, există mai multe tipuri de pompe de mortar care se întrebuinţează pe şantiere. Dintre cele mai răspândite este pompa de mortar tip "Steaua Roşie" cu o capacitate de 2 m3/h. Această pompă lucrează cu o productivitate de 12 m3 de mortar transportaţi pe schimb. Distanţa la care această pompă are puterea să împingă mortarul este de 75 m pe orizontală sau 15 m pe verticală.

- Pentru evitarea accidentelor ca şi pentru buna funcţionare a pempei, supravegherea acesteia precum şi punerea ei în funcţiune se face de către un mecanic care este în permanenţă lânga pompă.

- Mortarele sânt transportate prin conducte atât orizontale cât şi verticale. Acestea sânt conducte metalice sau furtunuri de cauciuc care sunt alcătuite din bucăţi de 3-4 m lungime şi au la capetele lor dispozitive de îmbinare. O mare atenţie trebuie dată îmbinării tuburilor sau a furtunurilor, întrucât împingerea mortarului făcându-se la o presiune mare, neatenţia la îmbinări poate da naştere la accidente grave sau scoaterea din uz a utilajelor.

- În cazul în care se lucrează cu pompa şi ţevi la transportul mortarului, lucrul nu trebuie întrerupt pe durată lungă deoarece mortarul aflat pe conductă se întăreşte şi astupă conductele. În cazul întreruperilor pentru masă, la ulima cantitate de mortar se adaugă lapte de var care trece prin conductă şi o spală. În cazul întreruperii pe timpul nopţii, conductele se golesc, se spală şi se ung cu lapte de var.

  • D. CONDIŢIILE DE CALITATE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ MORTARELE PENTRU FAŢADE

- Întrucât mortarele de faţade trebuie să reziste unor condiţii de exploatare mult mai grele decât mortarele care se întrebuinţează la tencuielile interioare, ele trebuie preparate conform dozajelor prescrise şi să îndeplinească anumite condiţii de calitate.

- Una din condiţiile cele mai importante este plasticitatea, adică proprietatea unui mortar de a se întinde uşor pe suprafaţa care se tencuieşte umplând toate neregularităţile acesteia.

- Pentru a fi plastic un mortar trebuie să aibă în compoziţia lui un nisip foarte bine cernut care îl face omogen, un liant fin măcinat precum şi un raport bun între aceşti doi componenţi. Pentru ca unele mortare să fie plastice, se se adaugă în compoziţia lor o serie de materiale numite plastifianţi. O contribuţie importantă la plasticitatea mortarului o are şi calităţile apei întrebuinţate la mortarul respectiv.

- O altă calitate pe care trebuie să o aibă mortarul de faţadă, este aceea de a avea o aderenţă foarte bună faţă de suprafaţa pe care este aplicat, aderenţă care să fie durabilă.

- Timpul de priză al unui mortar este condiţionat de timpul necesar şi de întinderea mortarului pe faţadă. La un mortar de calitate bună trebuie să înceapă priza imediat ce a fost aplicat şi întins pe suprafeţele stabilite. De asemenea, nici nu trebuie să întârzie priza, făcând astfel ca executarea lucrării să se prelungească în mod iniţial. Timpul de priză al mortarelor este condiţionat de timpul de priză al liantuluidin cae este făcut.

- O altă condiţie de calitate pe care trebuie s-o aibă mortarul de faţade este aceea de a nu avea var nestins în mortar pentru a evita degradarea tencuielii prin împuşcături. Pentru aceasta este neapărat necesar ca stingerea varului să fie făcut la cel puţin 6 săptămâni înainte de introducerea lui în mortar.

- Trebuie să menţionăm că una din condiţiile esenţiale de calitate ale mortarelor este aceea de a se păstra curăţenia acestora în timpul preparării şi manipulării lor. Orice impurităţi introduse în mortar (moloz, argilă, pământ, pietriş etc), prejudiciază asupra calităţii acestuia, şi duce la realizarea de lucrări de proastă calitate.

Blogger Template by Blogcrowds